Bucharest fashion days

Zilele astea a avut loc la World Trade Center cea de-a 12-a ediţie a Bucharest Fashion Week. Ieri a fost ultima ocazie a iubitorilor de modă să admire noile colecţii ale unor renumiţi designeri vestimentari sau stilişti, printre care Clara Rotescu, Adina Buzatu, Laura Olteanu sau Cătălin Botezatu.

În prima seară Ego Men’s Fashion Concept au prezentat  o colecţie în valoare de peste 25.000 de euro. Ego înseamnă branduri internaţionale precum Fratelli Borgoli sau Sarar, branduri  pentru adevaraţii cunoscători.

Atât designerii români cât şi cei străini au încercat să impresioneze prin creaţiile lor, prin originalitate, creativitate, dramatism şi inovaţie. Fiecare dintre ei a încercat să contribuie cu ceva nou, inedit, care să şocheze, sau dimpotrivă, să atragă prin rafinament, simplitate sau naturaleţe.

Cele două creatoare, mamă şi fiică, Cristina şi Izabela Purdescu au încântat audienţa cu o colecţie dedicata lui Michael Jackson, realizată doar din piele în nuanţe de lamâie şi negru, cu ornamente ca ţinte şi catarame. Princess by Ana Radu a preferat pentru acest sezon nuanţele de mov şi lila, în timp ce Belinda Liu a optat pentru culori închise: negru, maro, gri.

Din punct de vedere al accesorilor, Tateossian, supranumit şi Regele butonilor„, a  înnobilat ţinutele cu butoni decoraţi cu pietre preţioase şi semipreţioase.

Seara a fost încheiată de către Laura Olteanu, care şi-a prezentat noua colecţie Nude, realizată din rochii haute-couture,  plină de glam şi extrem de sofisticată realizată din drapaje, volane, roderii cu tonuri metalizate, dantele pictate manual, ornamente şi inserţii metalice. Marea noutate a acestei colecţii a fost constituită de rochiile accesorizate cu foiţe de aur şi perle Swarovski cu sidef.

La eveniment a fost prezentă şi Gina Pistol, care a îmbrăcat o rochie creată de Belinda Liu.

Fotografiile au fost luate de pe site-ul http://www.acasatv.ro

2 răspunsuri

  1. Mi-a dorit foarte mult sa ajung la BFW si din fericire am reusit!! M-a impresionat foarte mult colectia dedicata lui M.J.
    Super articolul!

  2. Si mie mi-ar fi placut sa ajung, dar n-am avut cum 😦

Lasă un comentariu